CORROBORANTE - AMENDANT

Îngrășămintele care îmbunătățesc proprietățile fizice ale solului și, prin acestea, influențează proprietățile chimice și biologice se modifică. Un material care echilibrează o textura anormală sau care dă structură unui teren inconsistent sau care îmbunătățește starea sa structurală stabilizându-l este, prin urmare, să fie considerat un agent de condiționare a solului. De exemplu, următoarele materiale trebuie considerate ca modificări ale contextului specific:

• materialele argiloase, limitate la contribuția în solurile nisipoase (acțiunea de echilibrare a țeserii);
• nisip, limitat la contribuția în soluri argiloase (acțiunea de echilibrare a țeserii);
• gunoi de grajd sau alt material organic care mărește nivelul de humus din sol (îmbunătățirea și stabilizarea acțiunii asupra structurii).
  

Amendamentele la amendamentele privind modificarea tesutului necesită cantități substanțiale de material, de ordinul a sute de tone pe hectar pentru fiecare decimetru de adâncime. Chiar și în cazul disponibilității unui material ieftin, povara economică pentru transport, distribuție și înglobare este de așa natură încât aceste intervenții nu sunt convenabile și, în orice caz, durabile numai pe suprafețe mici și în scopuri speciale. Se produce un efect secundar de amalgamare cu recuperarea pentru umplere atunci când sunt utilizate ape care conțin material suspendat.
Intervențiile de modificare care vizează îmbunătățirea și stabilizarea structurii necesită o cantitate mai mică de îngrășăminte organice, de ordinul a zeci de tone pe hectar în cazul intervențiilor extraordinare sau de câteva tone pe hectar în cazul intervențiilor periodice. Disponibilitatea limitată a amelioratorilor organici de sol și costurile non-neglijabile de transport și distribuție înseamnă că aceste intervenții se desfășoară în cea mai mare parte în contexte specifice. În practica agricolă obișnuită, prin tradiție, furnizarea gunoiului de grajd pentru amelioratorii de sol se efectuează în următoarele cazuri:

• ca o intervenție extraordinară înainte de a planta o livadă sau o vie;
• ca intervenție periodică înainte de însămânțarea cultivării prin reînnoire în contextul unei rotații a culturilor;
• ca o intervenție sistematică în culturile cu venituri mari (horticultură) pe terenuri libere.

CORECTARE

Ei corectează acele îngrășăminte care îmbunătățesc aciditatea solului prin trecerea pH-ului de la valori anormale la neutralitate. În mod potențial, acestea au acțiune corectivă pentru toate acele materiale care sunt din punct de vedere constituțional sau fiziologic acid sau alcaline. Varul și calcarul în solurile de reacție acidă și sulful și gipsul în solurile bazice cu alcalinitate constituțională (soluri calcaroase) sunt în mod tradițional considerate corective.

Eficacitatea corecțiilor este condiționată de diferiți factori:

• Comportamentul chimic al componentelor predominante. În acest caz, este esențial compoziția valorii corective și natura chimică a componentelor sale: bazele și acizii au măsuri corective mai eficiente a sărurilor, a cărei acțiune este, în principiu, datorită fenomenelor de hidroliză saline sau de absorbție selectivă de către plante (materiale acide fiziologic sau de bază). De exemplu, varul și sulful au o acțiune corectivă mai eficientă, respectiv a calcarului și a gipsului.

• Gradul de finețe al materialului. Gradul de finețe are reflexii asupra suprafeței în curs de dezvoltare și are o importanță deosebită pentru măsurile corective reprezentate de săruri slab solubile, cum ar fi calcarul și gipsul. Aceste materiale, de fapt, au o eficacitate relativă, ca corectivă, numai dacă sunt măcinate fin, în timp ce măcinarea grosieră le face substanțial inerte.

• Capacitatea de stocare a solului. Complexul de schimbare a solului și, într-o măsură mai mică, compoziția fracțiunii minerale a soluției circulante are o putere intrinsecă de tamponare care tinde să compenseze modificările pH-ului. Puterea tampon se manifestă mai intens cu precizie în raport cu intervențiile corective, în orice caz variază în funcție de cauzele care stau la baza reacției anormale.
  

Posibilitatea de acțiune corectivă este determinată de nevoile reale, de sustenabilitatea economică și de eficacitatea intrinsecă a intervenției, în special în ceea ce privește puterea tampon a terenului.

Concurența acestor factori face să difere considerabil în funcție de context:

• Terenuri de sodiu. Solurile cu alcalinitate absorbției, datorită unui exces de sodiu în complexul de schimb și sărurile de sodiu în hidroliză alcalină în soluția de circulare (carbonat de sodiu și bicarbonat de sodiu), prezintă probleme agronomice, cum ar fi pentru a face puțină adecvată, dacă nu toate necorespunzătoare, corectarea. Vocația agronomică săracă este, de fapt, datorată efectelor negative ale sodiului asupra structurii solului, care predomină asupra interferenței, prin pH, cu nutriția minerală a plantelor.

• Soluri calcaroase. Solurile cu alcalinitate constituțională, datorită excesului de calcar activ, pot fi corectate prin adăugarea de sulf sau gips, cu eficiență subordonată puterii tampon eficiente a solului. Medicamentele corective de acidificare au un cost relativ ridicat, care cu greu poate fi compensat de remunerația beneficiilor corecției. Trebuie de asemenea remarcat faptul că solurile calcaroase pot oferi performanțe bune de producție, cu o selecție adecvată de culturi (specii agrare, soiuri, portaltoi) și adoptarea unor măsuri agronomice adecvate.

• Solul acid. În aceste soluri, reacția anormală este principalul factor limitativ pentru că interferează în mod negativ asupra nutriției minerale, atât pentru lipsa de baze (în special calciu), atât pentru insolubilizării fosforului. În mod alternativ la efectul tampon, solurile acide sunt, prin urmare, cele care răspund cel mai bine corecției pH-ului.
  

Din motivele de mai sus, oportunitatea intervențiilor corective este evaluată aproape exclusiv pentru corectarea solurilor acide, datorită costurilor mai accesibile ale varului. Cantitățile corective necesare pentru intervenție pot fi estimate prin analize chimice, cu determinarea cerinței în partea de jos. Această determinare, realizate în laborator, urmat de o procedură standard care deviază mai mult sau mai puțin semnificativ de condițiile reale de funcționare și, în general, în rezultatul de laborator subestimează cerințele actuale, în special din cauza complexității factorilor implicați în determinarea puterii sol tampon.
În general, costul unei corecții acide a solului este de așa natură încât să nu permită variații sensibile ale reacției, cu toate acestea, creșterea câtorva zecimi de unități de pH poate permite o extindere a gamei de specii cultivabile de alegere la punctul de a face viabil punct de vedere economic corecție.

ÎNGRĂȘĂMINTE

Îngrășămintele care îmbunătățesc dotarea terenului în unul sau mai multe elemente ale fertilității sunt îngrășăminte. Aceste îngrășăminte sunt, prin urmare, făcute în scopul de a crește alocarea unui sol sărac (fund de fertilizare) sau pentru a satisface nevoile nutriționale ale unei culturi fără a suporta în epuizarea fertilității solului (fertilizante producția obișnuită).
Îngrășămintele sunt îngrășămintele cele mai utilizate în agricultură, iar utilizarea lor este necesară mai ales în agricultura intensivă, în scopul obținerii randamentelor unice ridicate. În alte condiții, nefolosirea fertilizării presupune o sărăcie lentă, dar progresivă a solului, care în perioade mai mult sau mai puțin lungi suferă fenomene de intoleranță. Această problemă este resimțită în special în zonele tropicale ale țărilor în curs de dezvoltare, în cazul în care cultivarea terenurilor naturale, în lipsa intervențiilor de fertilizare, se intensifică procesul de deșertificare din cauza absorbanta modestă a solului și dizolvarea substanțelor nutritive în climatul ploios.

• Îngrășămintele sunt clasificate în principal în funcție de originea materialului și de compoziția chimică, în funcție de conținutul unuia sau mai multor elemente principale ale fertilității (azot, fosfor, potasiu).
  

Conform primului criteriu, îngrășămintele sunt împărțite în trei categorii:

• Îngrășăminte organice. Acestea sunt materiale de origine biologică, animală sau vegetală, folosite ca atare sau tratate corespunzător. Îngrășăminte organice, de exemplu, gunoi de grajd, compost, polen etc.
• Îngrășăminte minerale sau chimice. Sunt materiale obținute dintr-o sinteză chimică într-un proces industrial (de exemplu, uree) sau din extracție cu un tratament industrial posibil (de exemplu, superfosfatul mineral, clorura de potasiu).
• Îngrășăminte organominerale. Acestea sunt materiale obținute prin amestecarea îngrășămintelor organice cu îngrășăminte chimice sau prin tratarea materialelor organice cu agenți chimici.
  

Conform celui de-al doilea criteriu, aplicat în mod fundamental la îngrășămintele chimice, îngrășămintele sunt clasificate după cum urmează:

• Îngrășăminte îngrășăminte: conțin cele trei macroelemente principale ale fertilității (NPK).
• Ingrasaminte binare: contin doar doua macroelemente principale de fertilitate. Ele se disting în azot-potasiu (NK), fosfați de azot (NP) și fosfototaxi (PK).
• Îngrășăminte simple: ele conțin doar un singur macroelement principal al fertilității, posibil asociată uneia sau mai multor macroelemente secundari (calciu, sulf, magneziu) sau microlementi (fier, cupru, bor, etc.). Ele se disting prin azot, fosfați și potasici.
  

Cantitățile de îngrășământ utilizate cu îngrășământ sunt semnificativ mai mici decât cele realizate pentru un efect de ameliorare sau pentru o corecție a pH-ului, fapt care face de multe ori această intervenție de fertilizare profitabilă. Dozele de îngrășăminte variază în funcție de mai mulți factori cum ar fi natura și conținutul îngrășământului, nevoile culturilor, așteptările cantitative și calitative randament, impactul asupra mediului, aspecte de reglementare etc.
Contribuțiile sunt incontestabil minime, pe ordinea de câteva tone pe hectar pe an, în cazul îngrășămintelor chimice: excesiv de doze mari au efecte adverse mai mult sau mai puțin grave asupra producției din cauza salinitatea solului a crescut, posibil fitotoxicitate, declanșarea fenomenelor antagoniste între elementele nutritive, interferența cu relațiile trofice dintre planta agrară și paraziți etc. La acestea trebuie adăugate orice daune aduse mediului, în principal din cauza poluării apelor subterane și a potențialelor riscuri pentru sănătate legate de acumularea de nitrați în produsele agricole.
În cazul îngrășămintelor organice, prevăzute cu un titru mult mai scăzut în ceea ce privește îngrășămintele chimice, dozele tehnic admise sunt considerabil mai mari și variază de la câteva zeci de tone pe hectar pe an, până la câteva sute. Factorii care limitează cantitățile, în acest caz, sunt de natură economică (cost excesiv de transport și distribuție), tehnic (raport scăzut carbon-azot, cu o tendință ca urmare a mineralizare rapidă), mediu (risc de poluare a aerului pentru emanarea mirosurilor neplăcute și a apelor subterane).