VITIS VINIFERA

REZUMAT ISTORIC

Primele referiri istorice la vița de vie și la vin se găsesc printre sumerienii din epoca Gilgamesh (mileniul III î.Hr.). Testimoniile cultivării viței se găsesc în numeroase hieroglife egiptene, unde vinul era o băutură rezervată preoților, înalților oficiali și regi. Grecii au introdus viticultura în Europa, deja în epoca minoică. Hesiod, în Lucrări și Zile, descrie în detaliu practicile de recoltare și vinificație și există numeroase referiri la viță și vin la Homer. Coloniștii greci sunt responsabili de introducerea viticulturii în Sicilia și în alte zone din sudul Italiei, unde cultivarea îndeplinea condițiile climatice ideale, până la a face ca regiunea să merite numele Enotria. Etruscii au perfecționat considerabil tehnicile viticole și au dezvoltat o activitate intensă de export de vin, răspândindu-l cu mult peste bazinul mediteranean.

PORTAMENTO ȘI RAMIFICAZIONE

Planta este un arbust de alpinism cu un obicei determinat de sistemul de reproducere. Obiceiul natural este neregulat, cu ramificații rare, dar foarte dezvoltat în lungime, chiar și câțiva metri. Formele spontane ale subspecii sylvestris sunt alpiniști, iar puține ramuri sunt confundate cu vegetația plantelor înconjurătoare; formele inselvatichite ale subspeciilor vinifera prezintă o tulpină mai mult sau mai puțin dezvoltată, cu ramificații proeminente sau alpiniste în funcție de condițiile mai mult sau mai puțin dens ramificate. Tulpina este mai mult sau mai puțin răsucite și neregulate, de lungime diferită, cu rhytidoma persistentă care, forțată manual, este detașată de centură. Culoarea, gri în ramurile unui an, devine maro cu dezvoltarea rhytidomei. Energia tulpinii și a ramurilor este strict condiționată de portaltoi. Lemnul are o culoare gălbuie-gălbui.

Brancharea provine din trei tipuri de pietre prețioase. Bunicile se dezvoltă din mugurii latenți în primăvara următoare; în același an, lăstarii de ordinul doi sunt dezvoltați în același an, denumiți în mod obișnuit "feminelle"; din mugurii latenți, care rămân în staționare pentru un număr nedeterminat de ani, se dezvoltă lăstari mai mult sau mai puțin viguroși, numiți în mod obișnuit succhioni. Ramurile tinere în starea erbacee sunt numite lăstari sau pini de viță de vie, odată lignificați, sunt numiți lăstari. Lăcașurile lignificate au o culoare gălbuie-gălbuie, cu bandă longitudinală evidentă; nodurile sunt umflate și internozii relativ scurte. La noduri, pe lăstarii anului, se introduc trei organe diferite: cirrusul, frunzele, inflorescențele. Cirrusurile, denumite în mod obișnuit tendriluri, susțin organe opuse frunzelor, care au o formă de spirală care permite ancorarea trasului la un suport de orice natură. În V. vinifera cirri sunt ramificați și se formează într-un mod discontinuu: după două noduri prevăzute cu forme cirrus se formează un al treilea nod care este lipsit de el. Inițial sunt erbacee, apoi se lignifică. În general, ele nu sunt foarte persistente și, după un an sau mai mult, vin din plante. Cirri și inflorescențe au aceeași origine, de aceea sunt organe omoloage aranjate în poziții diferite de-a lungul ramurii: în general, inflorescențele sunt dezvoltate în ganglionii bazali sau cele aproape de baza, in timp ce cirrus apar între 8 ° -10 ° nodul . Ele nu sunt rare organe mixte, de obicei formate ca urmare a polenizărilor neregulate, cu grupuri mici parțial transformate în nori cirrus.

       WIKYPEDIA